O mare expoziție Ștefan Luchian poate fi văzută în România o dată la 50 de ani și devine un eveniment artistic remarcabil. O expoziție Luchian și Independenții, devine cu atât mai reprezentativă cu cât îl plasează pe Luchian la cumpăna dintre secole, alături de alți artiști reprezentativi, în preajma cărora se răzvrătea, reînnoia și moderniza pictura românească. Manifestul semnat de Independenți în primăvara anului 1896 anunța schimbări majore în viața artistică autohtonă, pregătind cultura românească pentru arta secolului XX.
În cadrul expoziției Luchian și Independenții ați putut descoperi portrete, peisaje, atelierul lui Luchian, dar și binecunoscutele tablouri cu flori.
Portret de Grup Banulescu
Portret de grup cu generația anului 1888 a Școlii de Belle Arte. În centru, profesorul și directorul școlii, Theodor Aman, flancat de profesorul de pictură Gheorghe Tattarescu (stânga) și de cel de estetică, C.I. Stăncescu (dreapta). Crucea tabloului este completată pe verticală de profesorul de anatonie, N. Polizu (jos), și cei de sculptură, Karl Storck și Ioan Georgescu (sus). Ștefan Luchian, student la Belle Arte până în 1889, este portretizat pe rândul al treilea de sus, ultimul din stânga.
Atelier Luchian
Atelierul lui Luchian a trezit încă din epoca sa interes și pasiuni, fiind vizitat de personalități ca Tudor Arghezi, Virgil Cioflec, Alexandru Bogdan-Pitești sau Nicolae Tonitza. Majoritatea pieselor expuse se păstrează astăzi în colecția Muzeului Județean Botoșani și sunt ambientate alături de obiecte de interior de epocă menite să recreeze un mic univers intim al artistului.
„Încolo – trei scaune de lemn, un dulap de brad cu ustensile de pictură, câteva ulcele rustice și câteva mici bibelouiri orientale” – Nicolae Tonitza rememorând atelierul lui Luchian de la 1913
Portretele familiei
Portretele membrilor familie apar recursiv în pictura lui Ștefan Luchian, în special cel al nepoatei favorite, Laura Cocea. „Frații” este un portret de grup ce prezintă copiii Paulinei și ai lui Ernest Cocea (verii pictorului), Laura, viitoarea pictoriță și soție a lui Traian Cornescu, Vlad și mezinul Vintilă.
Alecu Literatu, chiar dacă recreează imaginea unei tipologii celebre din cafeneaua literară bucureșteană de la 1900, îl are drept model tot pe un văr al lui Luchian. Portretul Anettei o prezintă pe verișoara din partea mamei, Anetta Poenaru.
Peisaje
Anii 1908 și 1909 punctează momente importante în definirea stilului inconfundabil. Pastelurile realizate la Brebu (1908) și compozițiile cu peisaje și evrei de la Moinești (1909) devin cicluri excepționale, întregind creația picturală a lui Ștefan Luchian.
Grupare. Manifest
Gruparea Luchian-Vermont- Artachino se omogeniza cu ocazia expoziției „Independenților” din mai 1896, atunci când, alături de poetul și colecționarul Alexandru Bogdan-Pitești, semna primul manifest artistic românesc.
„Fără să dușmănim pe nimeni, fără venin și fără imputări la adresa nulităților și a nevolnicilor care barează drumul celor tineri, și poate și al celor tari – ne despărțim pentru a încerca să făurim o artă independentă, pentru a scutura jugul ce ne apasă…Un adevărat artist va respinge întotdeauna inspecțiile și controalele făcute de oameni străini de artă într-o instituție pur artistică…În fața artei oficiale, noi reprezentăm arta independentă” București, 26 aprilie 1896
Flori
Florile alcătuiesc un capitol extraordinar al operei lui Ștefan Luchian, exprimând, alături de peisaje, dragostea pictorului faţă de natură, profunzimea observaţiei acesteia şi identificarea stărilor sale intime. Anemone, Trandafiri, Cârciumărese, Garoafe sau Maci alcătuiesc pleiada de flori pictate în ultimii 10 de ani de viață, reliefând pasiunea nebună a lui Luchian față de poezie și culoare.
